Citeam, când un bărbat s-a așezat în fața mea.
Am ridicat privirea.
Avea în jur de patruzeci de ani.
Cămașă albă simplă.
Zâmbet calm.
— Bună ziua — a spus. — Numele meu este Daniel.
M-am încruntat ușor.
— Ne cunoaștem?
A zâmbit.
— Nu chiar.
A arătat spre ziarul de pe masă.
— Dar se pare că acum jumătate de oraș știe cine sunteți.
Am râs.
— Este puțin stânjenitor.
Daniel a râs încet.
— Dacă ajută… nu acesta este motivul pentru care m-am apropiat.
— Atunci de ce?
A ridicat din umeri.
— Pentru că de douăzeci de minute vă uitați la aceeași pagină.
Am privit în jos.
Avea dreptate.
Am râs cu voce tare.
Dintr-un motiv oarecare, conversația cu el era ușoară.
Naturală.
Fără așteptări.
Fără răni din trecut.
Am vorbit toată ziua.
Despre afaceri.
Despre călătorii.
Despre viața după patruzeci de ani.
